Povestea calatorului care n-a reusit niciodata sa plece

Dupa cum stiti un calator nu se opreste niciodata,tot timpul hoinarind si trecand pe langa o multime de figuri care-i aduc adesea sentimentul de Déjà vu.Un calator nu-si permite niciodata sa se ataseze prea mult de o persoana sau de un loc,deoarece asta il va impiedica sa-si atinga scopul,acela de a calatori.Calatorul nu se va de niciodata la o parte cand e vorba de o provocare,nu renunta cand esueaza si in fiecare moment al calatoriei se gandeste la tinta lui finala,la marea Sosire,la momentul in care sa fii trecut prin toate locurile si sa fii vazut toate chipurile posibile,iar in acel moment sa o ia de la capat.In acelasi timp aceasta imagine comuna este completata de o permanenta iubire fata de cea ce este in jurul sau,fata de toti oamenii si toate vietatile si peisajele vazute vreodata,observand micile bucurii ale vietii si plonjand in toate starile de spirit care si le poate imagina cineva.
Dar ce se intampla cu o asemenea faptura daca nu reuseste sa plece? Nu reuseste sa se desprinda de societate,esueaza inainte sa realieze ca defapt esecul este constructiv,calatoria insusi devenind inexistenta si nu in ultimul rand nu poate sa realizeze ca defapt lui ii este scrisa o alta viata,ii este scrisa o calatorie.



Nu cu mult timp in urma am cunoscut o asemenea persoana,un asemnea dezastru al destinului,care stagna intr-o stare latenta fabuland in lumea lui.Un calator care sincer,era mai presus decat toti calatori,unul care iubea,zambea si avea sufletul plin de compasiune,intelegere si fericire.Insa el,el nu era multumit,a stiut ca a pierdut trenul si ca doar un sigur bilet per persoana e permis.
Fericirea,intelegerea si compasiunea izovarau adanc din suflet,erau sentimente pure care ar fii impresionat si cea mai insensibila persoana de pe pamant.N-a realizat ce avea,ce bogatie,cat dar si cata bunatate nici macar el,era prea ocupat sa-si planga de mila ca a pierdut trenul.
A iubit!Mi-a spus sincer ca persoana pe care o iubeste ii ofera acelasi dar.Era sigur si ca sa o arate si celorlalti si-ar fii sacrificat multe zile din viata.Spre nefericirea lui,nu ceilalalti erau cei care trebuiau sa stie,el crezand atat de mult in aceasta iubire reciproca a inceput sa se piarda si sa ezite,evite,a inceput sa nu mai creada nici cea ce vedea cu ochii si atingea cu mainile sale.
Acest om,un calator care nu va avea ocazia sa realieze ca esecul e constructiv,ca fericirea este in fiecare dintre noi si ca undeva,in tine,in el,in noi exista mai mult decat am crede.Acest hoinar avea ce-l mai ciudat stil de a iubi,iubea cu sufletul,cu trupul,cu gandul si cu toata fiinta sa,dar era mascata.Gandindu-se la vesrurile unei trupe atat de anonime care ziceau :"Daca pierd nu inseamna ca sunt pierdut",citindu-si sufletul in fiecare citat care-l auzi si vazand cerul atat de armonios a realizat pentru prima data in viata lui ca o calatorie ii era imposibila.Un om,predestinat CALATOR - caruia ii era imposibila o calatorie.
Gandul acesta la ingrozit.Pentru prima oara in viata lui si-a descoperit menirea,acea de a se trezi din permanenta confuzie si de a se alatura destinului,un destin facut cu mana lui,unul care n-a fost scris intr-o STEA,ci un destin care sa fie scris,in viitor,ca un exemplu,intr-o carte de istorie.A vazut cu ochii lui ca poate,ca stie,ca vrea.A simtit cu spiritul sau ca iubeste,doreste si ii e dor,asa ca,pentru o ultima seara,o singura ora si-un singur moment se hotari sa se destainuie proprie-i persoane si sa-si inceapa un nou capitol al vietii sale,sa alerge cand simte ca alearga,sa priveasca cand simte ca priveste si sa spere cand simt speranta.
A stiut in tot acest timp ca viata nu o poti transpune intr-o biografie,n-o poti cunoaste printr-o scrisoare si n-o poti vedea prin geamul incetosat al camerei tale.S-a vazut un calator esuat si a continuat cu gandul ca defapt provocarea ce va urma nu este defapt o provocare,ci este VIATA.A decis sa traisca in ciuda ratarii trenului catre o calatorie nesfarsita,in ciuda unei iubiri neimplinite INCA sau in ciuda privilor,parerilor,impresilor,criticilor negative care nu i-au inteles VIATA.


Acest Calator pot fii eu,tu,profesorul de latina sau preotul din satul bunicilor,poate suntem toti sau e doar o nascocire a imaginatiei unei persoane pe care o cunosc atat de bine,dar daca acest calator n-ar fii avut un sprijin,o mana pe umar,o toamna atat de minunata,cateva persoane care sa-l ajute si sa-l sustina n-ar fii vazut si n-ar fii trait niciodata VIATA.


PS : In numele sau va multumesc tutoror persoanelor/fiintelor(sau ceva mai presus de acestea) care i-au adus suportul mentionat mai sus,un suport,fara de care,acest calator inca alerga dupa un tren,un tren despre care stia ca nu a existat si nu va exista niciodata...